duminică, 5 iunie 2011

lene

propriul tău corp a devenit de ceva vreme
închisoare
carcasă prea veche prea strâmtă prea
prea din cale afară de de grea pentru suflet
iar tu nu mai zbori îţi e greu şi-ţi e lene
iar lenea ta are gust de melasă
dulce cleioasă îmbibată în toate dorinţele tale perene
şi juri
"te-aş iubi cu nesaţ intr-o joi dar mi-e lene"
şi zaci între gânduri şi perne
de pene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu